Diadora

Vreau să devin o stea,
care să-ţi lumineze calea
ninsă cu patimi,
spre catedrala mântuirii iubirii,
astrale din tine.

Vreau să-ţi prind aripa visului,
de zborul destinului meu,
care sparge orizonturile
privirii tale
în cioburi de amintire .

Să fi tu înger de lumină
al ochilor mei?
Prin care văd toate simţămintele
acestei Clipe
dintre mine şi tine şi noi şi moarte.

Să fi tu frunza fără rădăcini
sau ploaia fără nori?
pe care să nu o pot ţine vreodată
la pieptul meu,
ca să-mi spele sufletul
cu lacrimile pasiunii din
inima ei de furtună
aplecată peste sărutul meu,
pierdut în îmbrăţişarea eternităţii.

Vreau să fi tu,
dorul cerului senin,
Vreau să fi tu,
valul ce învinge
vraja apei vieţii din noi.
Vreau să fi tu,
aburul din gerul necuvintelor,
care cade la picioarele eternităţii,
transformat în stelele de pe bolta,
Marii mele iubiri,
care esti numai tu.

As vrea sa fiu o floare
Pe care s-o mirosi
As vrea sa fiu si lacrimi ,
In ochii tai frumosi
As vrea sa fiu pamantul
Pe care tu pasesti;
As vrea sa fiu eu insami,
As vrea sa ma iubesti…

As vrea sa-ti simt in noapte mangaierea
Atunci cand domina tacerea
Sa fiu ce n-a fost nimeni pentru tine
In lumea asta plina de suspine…

în copilărie
uneori
îmi imaginam fericirea
ziceam că pesemne
fericirea e atunci când
prinţul cel frumos
te duce pe un cal alb
în palatul său
cu zeci de odăi
cu sute de servitori

credeam că fericirea
e absolut necesar
să coboare din acele poveşti
mincinoase
cu zâne cu balauri cu prinţi

între timp am mai crescut
atât cât să aflu
credeam eu
că fericirea nici măcar nu coboară
din acele poveşti
stă acolo ademenitoare
distantă şi de neatins
dacă vrei să fii fericit
n-ai decât
să deschizi o carte
de poveşti
cu zâne cu balauri cu prinţi

se vede treaba că nu crescusem
îndeajuns

apoi multă vreme
n-am mai gândit
la fericire

apoi nu ştiu cum
s-a făcut să te întâlnesc
mi-am adus aminte de ea
şi-am râs de cât de proastă eram
crezând ba că e doar în poveşti
ba că nu este deloc
acum ştiu
nimeni nu-mi poate lua acest adevăr

Fericirea
e atunci când
aştept să vin la tine
şi ştiu că voi veni
când te aştept de undeva
şi ştiu că vii
oricât de târziu
fericirea
e atunci când
mă trezesc dimineaţa
cu gândul la tine
la noi
fericirea e în nopţile-n care
dormim îmbrăţişaţi
mult prea aproape
de marginea patului
dar niciodată suficient de aproape
unul de altul
fericirea e atunci când îmi spui
obrăznicătură
privindu-mă într-un anume fel
iar eu făcând pe
sfânta florentina

şi mai e fericirea
în multe altele
pe care aş vrea să ţi le spun
şi pentru care
nu găsesc
cuvinte
în
dicţionar

Am încercat să te iubesc
căutând prin sertare manuale
cum să te ating, cum să te sărut

care-ţi sunt punctele cardinale
cum să ocolesc nisipurile mişcătoare
din inima ta aridă

ţi-aş fi învăţat pe de rost mâinile
aş fi găsit până la urmă alfabetul

am desluşit doar un fel de alizeu
acum ştiu când trebuie să mă ascund
fără să vorbesc despre iubire

picioarele mi se scufundă
într-o beznă insipidă
cenuşa zeilor nu mi-e de ajuns

ascult şoarecii rostogolind
liniştea în pod
ca pe nişte nuci stricate

// ~ //

în fiecare dimineaţă îmi spui
ţînând în palme încă fierbinţi
coşmarele adunate de pe trupul meu
,,ai mai trecut pe lângă o moarte posibilă,,
apoi îmi pui haine groase pe suflet
nici o emoţie să nu ajungă la porţi
când vreau să fug îmi spui că
există libertate de fiecare parte a gratiilor
îmi întorci sângele scurs din răni
şi-l înveţi din nou cursul primar între cer şi pământ
ai grijă să nu îmbătrânesc mai repede
decât pământul reavăn pe care calc
ploile tale sunt solemne şi calde
sub fruntea ta nu mi-a fost niciodată frig
precum ,,omul-câine,, din piesa de aseară de la ,,Naţional,,
,,ce contează în ce direcţie alergăm spre moarte
cât timp între noapte şi zi
ne rămâne o inimă în plus?